Acasă IAȘI IAŞI: Cu X5-ul radiat din circulaţie în Vama Sculeni

IAŞI: Cu X5-ul radiat din circulaţie în Vama Sculeni

0:00

IAŞI: Cu X5-ul radiat din circulaţie în Vama Sculeni, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPolițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au întocmit lucrare penală unui bărbat care conducea un autoturism radiat din circulație și pentru care a prezentat la controlul de frontieră documente false. La sfârșitul săptămânii trecute s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni pentru efectuarea formalităților de trecere a frontierei, Eugeniu S., de 32 de ani, cu cetățenie română și Republica Moldova, la volanul unui autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Italia.

„Existând suspiciuni cu privire la documentele prezentate la control, lucrătorii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autocolantul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice este fals, iar autoturismul figureză ca fiind radiat din circulație din luna octombrie a anului trecut. Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că nu are cunoștință despre faptul că autocolantul este fals și că autotusimul figurează ca fiind radiat din circulație. Polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”, a precizat subcomisar de poliţie Mihaela Denis Lazăr, purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași. (ZCH NEWS)

Exit mobile version