Razie în târgul de la Scânteia
În ziua de 06.04.2015, în intervalul orar 07:00-13:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ciurea, împreună cu specialişti din cadrul altor structuri partenere, au acţionat pentru verificarea respectării legalităţii funcţionării agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse din carne şi alte produselor alimentare sau nealimentare specifice perioadei premergătoare sărbătorilor Pascale, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ, a contrabandei cu produse accizabile. Acţiunea s-a desfăşurat pe raza de competenţă a Secţiei 2 Poliţie Rurală Ciurea, în zona târgului ce are loc săptămânal în comuna Scânteia, judeţul Iaşi, precum şi în satele arondate acestuia. Astfel, peste 35 de forţe au efectuat 47 controale la societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate şi au aplicat 36 sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 la Legea 12/1990, 6 la OUG 23/2010, 12 la OUG 195/2002 şi 2 la HG 984/2008, în valoare totală de 27.687 lei. Au fost confiscate mai multe bunuri (12 litri alcool, 9 litri lichior, 268 bucăţi de lumânări, conserve de peşte, etc.), în valoare de 1100 lei.
Exemple:
1. Ţ. Costache, de 58 ani din com. Scînteia, judeţul Iaşi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 ron, conform art.14, alin.1, lit.g din O.U.G. nr.23/2010, întrucât în calitate de deţinător a 2 cabaline oferite spre vânzare în târgul Scînteia, nu a înregistrat sau individualizat animalele prin marcaj corespunzător la Oficiul pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie judeţean, în termen legal specificat.
2. D. Daniel, de 38 ani din com. Scînteia, judeţul Iaşi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 ron, conform art.14, alin.1, lit.h din OUG.nr.23/2010, întrucât în calitate de deţinător a unei cabaline, a oferit spre vânzare în târgul Scînteia fără a deţine paşaport sanitar-veterinar, necesar în cazul operării în evidenţele DSV a schimbării proprietarului/ transmitere documente.
3. C. Dorin, de 47 ani din com. Todireşti, judeţul Vaslui a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 ron, conform art.1, lit. e din Legea nr.12/1990, întrucât a efectuat acte de comerţ cu fructe a căror provenienţă nu a putut fi dovedită.
4. S. Marius, de 32 ani din comuna Grajduri, judeţul Iaşi a condus un autoturism pe DJ 248 în localitatea Grajduri, cu viteza de 106/h fiind depistat la controlul radar, pe porţiunea de drum cu limita de viteză de 50km/h, motiv pentru care i s-a reţinut permisul de conducere şi a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. nr.195/2002, art.121, cu amendă în cuantum de 9 puncte.
Acţiuni pascale
Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi