Ministerul Mediului a lansat, vineri, 9 decembrie, un sistem de monitorizare în timp real a tăierilor de masă lemnoasă. Acesta utilizează sateliţii care trec peste România într-un interval de la două până la şapte zile, iar pe o hartă interactivă se va putea observa în ce zone se taie ilegal, se precizează într-un comunicat de presă.
„Lansăm un nou sistem prin care am încredere că vom putea pune pe butuci tăierile ilegale din România. A fost un cancer al pădurilor, se practică de mult prea mulți ani, ați văzut cu toții în acele imagini devastatoare, din cauza cărora toată lumea este îngrijorată. Sistemul, pe care îl lansăm astăzi, permite, în premieră în România, supravegherea în timp real și prin imagini satelitare a legalității sau ilegalității tăierilor din păduri”, a declarat ministrul Cristiana Paşca Palmer.
Sistemul a costat 30.000 de euro şi funcţionează de o săptămână. (M. CONSTANTINESCU)