Acasă INFRACȚIONAL Hoț ratat urmărit internațional, prins la Piatra Neamț

Hoț ratat urmărit internațional, prins la Piatra Neamț

0:00

Un tânăr de 26 de ani, care era dat în urmărire internațională și avea un mandat de arestare europeană, emis de autoritățile judiciare din Spania, a fost prins la Piatra Neamț, în ziua de 9 mai.

Ancheta autorităților spaniole a stabilit faptul că, în anul 2012, tânărul împreună cu o altă persoană ar fi pătruns într-o locuință din Barcelona, de unde ar fi încercat să sustragă bunuri, fiind depistați la fața locului de un echipaj de poliție”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Polițiștii l-au condus pe individ la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar procurorul de caz a dispus reținerea lui pentru 24 de ore și încarcerarea în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bacău. Astăzi, tânărul a fost prezentat Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare. (C.M.)

Exit mobile version