0:00

Compania HeidelbergCementRomânia anunţă că a donat 300 de litri de dezinfectanţi şi 150.000 de măşti pentru școlile din programul Edu2023. Potrivit unui comunicat de presă este vorba despre unităţi de învăţământ din localitățile Băița şi Șoimuș (județul Hunedoara), Bicaz şi Tașca (județul Neamț) şi Fieni (județul Dâmbovița). „Materialele menite să susțină respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răpândirii SARS-CoV-2 sunt fabricate în România, la Zalău (măștile), respectiv la Cluj-Napoca (dezinfectanții).  Fiecare unitate de învățământ a primit câte 25.000 de măști și 50 de litri de dezinfectant concentrat pentru soluții”, precizează sursa citată.

HeidelbergCementRomânia a donat măşti şi dezinfectanţi pentru şcoli din Neamţ, Hunedoara şi Dâmboviţa, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Mulţi elevi provin din familii cu situaţie materială modestă, care nu-şi pot permite achiziţia frecventă a măştilor şi vom putea veni în sprijinul lor oferindu-le o protecţie adecvată, inclusiv prin utilizarea produselor dezinfectante. Mai mult, valoarea acestor produse ne asigură posibilitatea reorientării unor resurse financiare proprii către susţinerea activităţii educaţionale prin mijloace moderne (calculator, camere video, etc.) atât de necesare în perioada actuală”, a declarat prof. Rodica Iorga, directoarea Liceului „Carol I” Bicaz.

HeidelbergCementRomânia a donat măşti şi dezinfectanţi pentru şcoli din Neamţ, Hunedoara şi Dâmboviţa, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Principala noastră preocupare în toată această perioadă a fost și continuă să fie menținerea sănătății și siguranței angajaților și partenerilor noștri. Dincolo de măsurile stricte pe care le-am luat la nivel intern, responsabilitatea noastră depășește granițele fabricilor HeidelbergCement. Ne-am luat angajamentul de a fi în permanență alături de comunitățile noastre, și de aceea, pe toată perioada acestei crize am continuat să comunicăm activ cu reprezentanții acestora, încercând să identificăm împreună soluții pentru nevoile urgente existente. Astfel, printr-un efort comun, alături de partenerii noștri de la Step by Step, am reușit să acționăm rapid, contribuind cu materialele de protecție necesare pentru școlile în care învață mai mult de 2.000 de elevi din comunitățile noastre”, a precizat Florian Aldea, președinte-director general HeidelbergCement România. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentExpoziţia „Comori ale epocii bronzului” la Muzeul de Istorie Târgu Neamţ
Articolul următorCUPA ROMÂNIEI CSM Ceahlăul a eliminat Şomuz Fălticeni cu un scor convingător
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.