Principala prevedere care sare în evidență este înghețarea angajărilor la stat pentru anul 2023, cu excepția posturilor unice. În cazul în care au fost deja organizate concursuri, procedura de ocupare a postului poate continua. O altă excepție apare la posturile de conducere, care pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.
Printre celelalte măsuri de austeritate anunțate se numără:
- Reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunurile și serviciile;
- Stoparea achizițiilor de automobile și mobilier, „indiferent de modul de finanțare și subordonare”. În această restricție se include și preluarea în leasing sau închirierea de automobile sau aparatură birotică;
- Limitarea numărului de mandate în consiliile de administrație pentru angajații autorităților și instituțiilor publice la două;
- Reducerea numărului de consilieri din cabinete cu 50% la nivelul administrației publice centrale.
Rămâne de văzut dacă acest proiect va fi votat și ce impact real ar putea avea. O analiză a economedia.ro arată că impactul bugetar al tuturor măsurilor avute în vedere în proiectul de ordonanță ar fi de doar aproximativ 5 miliarde de lei.
V.B.