Astăzi, 26 februarie, a fost confirmată gripa în cazul bărbatului din Piatra Neamț transferat cu elicopterul acum o săptămână la Iași. „Pacientul, în vârstă de 57 de ani, a fost confirmat cu virusul gripal pandemic AH1N1, nu era vaccinat antigripal și era în evidență cu diabet”, ne-a declarat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț.
Din Neamț au fost trimise la Institutul „Cantacuzino” București, săptămâna trecută, două probe prelevate de la doi pacienți cu semne clinice de gripă, din care a fost confirmată prezența virsului gripal într-un singur caz. „Este confirmat un caz de îmbolnăvire cu virusul gripal de tip B, o suspiciune nu s-a confirmat, mai așteptăm rezultatele la două probe trimise săptămâna trecută”, a precizat dr. Mirela Grădinaru. Până la ultimele confirmări, În Neamț existau 23 de bolnavi cu gripă. Spitalele trebuie să mențină măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal, inclusiv prin restricționarea și interzicerea accesului vizitatorilor în secțiile cu risc. (C.I.)