Lucrările de cosire a ierbii în municipiul Piatra Neamț au demarat cu greu și anul acesta, adică spre sfârșitul lunii aprilie. Acestea sunt planificate să se efectueze până spre sfârșitul lunii iunie. Potrivit serviciului comunicare din cadrul Primăriei Piatra Neamț deocamdată s-a finalizat cositul în zona centrală și urmează ca de abia acum încolo să se ajungă și în cartiere. Iarba din cartierul Dărmănești va ajunge să fie cosită ultima.
Cât privește dezinsecția în spațiile publice, aceasta nu a fost încă anunțată. Primăria Piatra Neamț așteaptă programul de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, instituție care spune când și în ce condiții pot fi omorâti țânțarii și muștele ori alte insecte. (E.C.)