Incendiul a avut loc pe 24 februarie, în jurul orei 20:30, iar la locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Bicazu Ardelean, SVSU Bicaz Chei, SVSU Dămuc și Detașamentul de pompieri Piatra Neamț.
La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la două anexe gospodărești și la acoperișul casei, cu posibilitatea propagării la întreaga construcție. Au ars bunurile materiale depozitate în cele două anexe (mobilier, biciclete și articole de uz gospodăresc) și acoperișul casei pe aproximativ 150 mp.
Specialiștii au ajuns la concluzia că, cel mai probabil, totul a fost provocat de coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.
(G.S.)
Foto ilustrativă: arhivă