Acasă POLITICA Girovul amânat la Disciplină

Girovul amânat la Disciplină

0:00

Comisia de disciplină din cadrul Prefecturii Neamț se va întâlni, din nou, luna viitoare, pentru a decide măsurile care se impun, dacă se impun, în cazul secretarului comunei Girov, Adriana Roca. Pe 24 februarie, Adriana Roca ar fi trebuit să depună o întâmpinare la plângerea depusă de 8 consilieri locali și primarul comunei Girov, la aceeași comisie de disciplină, plângere cu privire la nerespectarea atribuțiunilor de serviciu de către secretarul Adriana Roca. Acum, Adriana Roca va fi audiată de comisia de disciplină din cadrul Prefecturii Neamț, pe data de 17 martie. Motivul îl reprezintă depunerea uni noi plângeri împotriva sa din partea unui alt grup de consilieri locali ai comunei Girov.

”Deocamdată nu am stabilit nimic, pentru că un alt grup de consilieri de la Girov a mai depus o plângere împotriva doamnei secretar Roca. Este dreptul dumneaei să se apere și în consecință am decis, de comun acord, că va depune o singură întâmpinare pentru ambele sesizări depuse de consilierii locali. După aceea vor avea loc audierile în fața comisiei de disciplină”, a declarat subprefectul de Neamț, Vlad Angheluță. (I.C.)

Exit mobile version