“Expoziția documentară va reconstitui muzeografic viața și activitatea criticului literar și a scriitorului Garabet Ibrăileanu și va cuprinde manuscrise și fotografii, mobilier specific epocii în care a trăit, volume etc. Una dintre cele mai influente personalități din literatura română, Garabet Ibrăileanu s-a născut la Târgu Frumos, la 23 mai 1871, într-o familie de negustori armeni. Teoretician, critic literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași, a fost mentor al unei generații întregi și al revistei «Viața românească”, se menţionează în comunicatul de presă al MNLR Iaşi.
MNLR a inaugurat alte trei puncte muzeale la Cotnari (Cezar Petrescu), Miroslava (Dimitrie Anghel) şi Golăiești/Medeleni (Ionel Teodoreanu). (M. CONSTANTINESCU; FOTO: MNLR)