Acasă NEAMȚ GALERIE FOTO Toader Şteţ, aniversare în cantonament cu CSM Ceahlăul Piatra Neamţ

GALERIE FOTO Toader Şteţ, aniversare în cantonament cu CSM Ceahlăul Piatra Neamţ

0:00

Profesorul Toader Șteț, antrenorul principal al echipei de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, a împlinit ieri (5 februarie) 62 de ani, iar ziua sa de naștere l-a găsit în cantonament cu jucătorii la Sovata.

„Condițiile de pregătire sunt foarte bune. Din păcate zăpada s-a mai topit și asta nu ne prea ajută. Oricum pe traseul de alergări pe care l-am ales încă este zăpadă bătătorită. Am putut face până acum latura fizică în condiții foarte bune. Chiar în acest moment sunt la Primărie să iau acceptul pentru a ne antrena și într-o sală de sport„, a declarat Șteț.

Programul de pregătire a fotbaliștilor pietreni cuprinde alergări, dar și antrenamente în sala de forță pentru lucru tehnic.

„Dacă ne permite terenul de la stadion, pentru că-i acoperit cu un strat gros de zăpadă, o să facem și acolo antrenamente cu mingea. Oricum, de bază sunt alergările pe teren variat. Campionatul începe târziu și avem timp de a lucra pe îndelete celelalte aspecte tactice până la începerea returului„, a mai spus Toader Șteț.

În privința celor trei jucători nou veniți, tehnicianul a mai afirmat că doar Mateeş urmează un program separat. „El a venit mai târziu în mijlocul nostru şi a avut și o întrerupere de activitate de câteva luni. Todiresei şi Şimon au făcut tot timpul antrenamente şi nu sunt probleme”. (Ana MOISE; FOTO: Florin ANTON)

Exit mobile version