Acasă EVENIMENT NOROC A leşinat chiar lângă Caravana SMURD la Roman!

NOROC A leşinat chiar lângă Caravana SMURD la Roman!

0:00

Caravana SMURD „Fii pregătit!” a stat la Roman două zile, în datele de 3 și 4 octombrie. În paralel cu activități de pregătire a personalului serviciilor voluntare pentru situații de urgență, personalul ISU a derulat acțiuni  menite să instruiască populația pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.

Activitatea s-a desfășurat pe două „ateliere”, unul în interior, unde s-au prezentat scurte filme despre modul de comportare și de acțiune în caz de cutremur și unul în exterior, unde s-au demonstrat tehnici și procedee de acordare a primului ajutor în caz de situații de urgență.

Întâmplarea a făcut ca personalul ISU să aibă parte de un caz real, deoarece unui elev i s-a făcut rău și a leșinat. Deși personalul ISU e instruit să intervină mai ales în cazuri de traumatisme, cei doi militari au procedat „ca la carte” și, în scurtă vreme, copilul și-a revenit. Militarii ISU au constat doar că nu este tahicardic, dar faptul că elevul transpirase i-a determinat să solicite un echipaj de la ambulanță. La refuzul copilului și al profesorului care însoțea elevii, s-a renunțat la apel, dar copilul a fost  sfătuit să se prezinte de urgență  la un control.

Domnul Maior Gabriel Ciucan, șeful Caravanei, ne-a declarat: „Suntem mulțumiți de modul în care s-au desfășurat lucrurile la Roman. În cele două zile ne-au «trecut pragul» aproximativ 300 de persoane: elevi de diferite vârste (și e foarte bine că școala se preocupă de informarea și instruirea elevilor), dar și cetățeni obișnuiți, care fie veneau de la lucru și s-au oprit și la noi, fie au venit de acasă special ca să ne viziteze… Oamenii sunt receptivi, vor să se informeze, vor să știe cum e mai bine să procedeze și această receptivitate nu poate decât să ne bucure. Da, ni s-a pus de mai multe ori întrebarea de ce facem acum această acțiune, se așteaptă  un cutremur mare? Le-am răspuns că planificarea acestui gen de acțiuni de amploare se face cam cu un an înainte. Așa se explică și exercițiul de săptămâna trecută de la Roman; nu aveam de unde să știm anul trecut că va fi cutremur înainte de activitatea planificată...”. (D. AILINCĂI)

Exit mobile version