16 companii din regiunea Moldovei au fost premiate, miercuri, 25 octombrie, la Iași, în cadrul Galei „Campioni în Business”, pentru rezultatele remarcabile obținute în ultimul an. Ediția din 2017 s-a desfășurat la Congress Hall, Sala Rossini, și a reunit peste 100 de oameni de afaceri locali, reprezentanți ai mediului bancar, antreprenori, consultanți de business și analiști. Au participat reprezentanții inițiatorilor proiectului: Șerban Roman (Country Director, Enterprise Investors), Anca Petcu (Director Executiv Rețea Corporate, BCR), Mihai Anița (Partener, Liderul Echipei de Servicii pentru Companiile Antreprenoriale și Afacerile de Familie, PwC România) și Irina Anghel-Enescu (Fondator și Președinte Triple Helix). Pe scena Galei de anul acesta au urcat doi invitați speciali: actorul Marius Manole, care a vorbit publicului despre performanță și drumul către aceasta și Ana Maria Brânză, campioana olimpică la scrimă, care le-a vorbit invitaților despre succes și provocările întâlnite de-a lungul carierei sale. Discursurile lor au fost urmate de un duel demonstrativ al lotului junior feminin de la Centrul Național de Sabie, Iași.
- Plantagro-Com, cu afaceri în domeniul agricol
- Comcereal Vrancea, cu afaceri în domeniul agricol
- Symmetrica, cu activități de producție de pavele, borduri și rigole
La categoria ‘‘Campioni în Business’’ cu cifra de afaceri între 3 și 15 milioane de euro au fost acordate premii următoarelor companii:
- Electra, cu afaceri în domeniul echipamentelor electronice
- Alevia, cu activități în domeniul distribuției de vitamine și suplimente
- Barleta, cel mai mare producător de ambalaje din hârtie din România
Premii pentru continuitate în derularea afacerilor de succes și a rezultatelor de business excepționale au fost acordate după cum urmează:
- Agricola Bacău, producător de preparate din carne
- Te-Rox Prod, producător de scaune auto pentru copii
- Proinvest Group, activități din domeniul construcțiilor
- Betty Ice,producător al brandului de înghețată cu același nume
- Pandora Prod, cu afaceri în domeniul produselor textile
- Grupul Balcanic,cu afaceri în domeniul fabricării de ambalaje plastice
Premii speciale acordate în cadrul galei de la Iași din acest an au fost obținute de:
- Comes, cu activități în domeniul realizării echipamentelor industriale
- Agricultorul,cu afaceri în domeniul agricol
- Quatro Group Distribution, cu activități de distribuție a produselor alimentare și a băuturilor
- Scarom, producător de scări din lemn și metal. (ZCH NEWS)