0:00

Prima ediţie a Galei Ambasadorilor Nemţeni a avut loc în seara de 7 decembrie, la Teatrul Tineretului, fiind prilejul cu care județul Neamț și-a desemnat cei mai valoroși purtători de cuvânt, cei mai profesioniști în domeniile lor de activitate, potrivit nominalizărilor făcute.

Dintru început, cel mai emoționant moment a aparținut Dragăi Olteanu Matei, marea actriță etern îndrăgostită de meleagurile nemțene, care a primit din partea președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene, o diplomă prin care i s-a mulțumit pentru toate meritele.

Întreg evenimentul, însă, a fost sub semnul excelenței, inclusiv la nivel de invitați. Oaspeți de onoare au fost ÎPS Ioachim al Romanului și Bacăului, marea atletă internațională Doina Melinte, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, Ilan Laufer, actual ministru al Mediului de Afacaeri. Aceștia au făcut parte, alături de Vasile Astărăstoaie (președintele Colegiului Medicilor din România), Mihai Dragoș (președintele Consiliului de Tineret) și Vlad Măcelaru (delegatul României pentru tineret la ONU), din juriul național care a venit să completeze preferințele și voturile publicului, astfel încât să poată fi desemnați câștigătorii la cele șapte categorii anunțate.

Până la ediția de anul viitor, cei 7 ambasadori nemțeni sunt: Lucian Strochi (secțiunea Artă), Dan Țârdea (secțiunea Educație și Cercetare), Eliza Chirilă (secțiunea Tinere valori), dr. Dan Arvătescu (secțiunea Sănătate), Sebastian Cătănoiu (secțiunea Voluntariat), Monica Sofron (secțiunea Asistență Socială) și Valentin Gavril (secțiunea Sport).

Am făcut foarte puţin pentru cei care care au făcut foarte, foarte mult pentru acest judeţ”, a spus președintele Ionel Arsene la finalul galei, mulțumindu-le tinerilor pentru inițiativă, dar și ”celor care, de-a lungul carierei lor, au făcut atâtea pentru judeţul nostru”.

Gala Ambasadorilor Nemțeni a apărut la inițiativa consiliului consultativ al tinerilor care funcționează pe lângă Consiliul Județean Neamț, fiind organizat de CJ Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”. La prima ediție, din acest an, au fost stabilite 7 categorii, au fost 33 de nominalizați și numai 7 câștigători, desemnați atât prin votul electronic al publicului, cât și prin decizia juriului național. (ZCH News)

GALERIE FOTO

FOTO: Consiliul Județean Neamț

 

 

Articolul precedentPercheziţii la jucători de poker şi rummy
Articolul următorControale la gaterele din Dămuc, lemn confiscat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.