Acasă EDUCATIE Gabriel Ploscă: „Sunt bani de salarii și restanțele la contribuții”

Gabriel Ploscă: „Sunt bani de salarii și restanțele la contribuții”

0:00

Gabriel Ploscă: „Sunt bani de salarii și restanțele la contribuții”, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSuma necesară pentru acoperirea deficitului la salariile cadrelor didactice și nedidactice din Neamț a fost aprobată de minister.

„Ieri s-a primit aprobarea pentru cele 4,7 milioane lei solicitate de Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț, acum am aflat și eu, așteptăm ca zilele acestea să se deschidă linia de creditare”, a declarat prof. Gabriel Ploscă, liderul Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățământ (SLLÎ) Neamț.

În această sumă cerută de la Ministerul Educației Naţionale intră și restanțele la contribuțiile sociale și impozitul datorate pe luna martie, restanțe pentru care s-ar fi plătit și penalități de întârziere. Fără această sumă, conducerile școlilor ar fi fost nevoite să facă reduceri de personal. (C.I.)

Exit mobile version