Părinții trag speranță că după ce vor acționa în judecată soarta celor eliminați s-ar putea schimba. Și au toate motivele să creadă acest lucru, dacă luăm în considerare faptul că 12 absolvenți de la liceele din Ștei (Bihor) care au fost eliminați de la bacalaureat, tot în această sesiune, au dat Inspectoratul Şcolar Bihor şi Comisia de Bacalaureat în judecată, contestând măsura eliminării lor de la examen.
Potrivit www.ebihoreanul.ro., procesul va începe în toamnă, dar, până atunci, judecătorii Tribunalului Bihor au decis, joi, 16 iulie, să suspende actul administrativ de eliminare, întocmit de comisie. ”Există o contestaţie pe fond, care se va judeca începând cu luna septembrie. Până atunci, există elevi care au formulat cereri de suspendare a efectelor procesului verbal de sancţionare, cereri care au fost admise. Astfel că liceele vor fi obligate să corecteze lucrările, să declare elevii admişi sau respinşi şi să elibereze o adeverinţă, pentru ca aceştia să se poată înscrie la facultate. Decizia este executorie, deci este obligatorie de aplicat, chiar dacă părţile nemulţumite o pot ataca, prin recurs”, a declarat, joi, pentru BIHOREANUL, preşedinta Tribunalului, Carmen Domocoş.
(M. TEODOROF)