Contrabandiştii se dovedesc a fi din ce în ce mai utilaţi şi inventivi. Duminică, 11 iunie, de pildă, polițiștii de frontieră de la Vicovu de Sus (Suceava) au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, un aparat de zbor de mici dimensiuni, care transporta țigări de contrabandă din Ucraina în România. Ei au monitorizat traseul deltaplanului care s-a deplasat pe direcția localităților Frătăuții Noi – Bilca – Gălănești și, ulterior, s-a întors pe teritoriul țării vecine.
„Imediat, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, ocazie cu care, pe raza localității Gălănești, judeţul Suceava, au fost descoperite mai multe colete cu țigări. La scurt timp, în apropiere, a fost descoperită, ascunsă într-un canal, o persoană de sex masculin. Din primele verificări bărbatul a fost identificat ca fiind T.B., în vârstă de 30 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).