O turistă din Bacău, ajunsă în Cheile Bicazului pentru relaxare a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor după ce a suferit o gravă accidentare. S-a întâmplat pe 24 septembrie, după amiaza, în zona Turnul Negru din Chei. Deși femeia era om al muntelui, echipată foarte bine pentru astfel de ascensiuni, într-o clipă de neatenție a alunecat și în cădere s-a lovit de o stâncă și a suferit leziuni severe, fractură de femur și fractură de bazin.
Salvamontiștii, 8 la număr, au reușit să extragă victima în siguranță, aceasta fiind transportată până în punctul unde aștepta un echipaj SMURD. Medicii au sedat femeia, iar după stabilizare aceasta a fost transportată la spital. Intervenția s-a terminat în cele din urmă cu bine, după aproximativ 7 ore, mult după lăsarea întunericului, în jurul orei 23:00.
(G.S.)