Podul de peste Cuiejdi, din zona pieţei centrale din Piatra-Neamţ, va fi redat circulaţiei începând de la finele săptămânii viitoare. Astăzi, 5 mai, firma Danlin XXL turna stratul de asfalt de bază pe banda de la mijloc. Între timp se lucrează şi la amenajarea celor două trotuare.
Peste două săptămâni, urmează turnarea stratului de uzură pe toată porţiunea de la piciorul telegondolei de la gară până sus la 1 Mai. În sensul giratoriu de la Brădet, care va fi amenajat cu borduri, vor fi realizate zilele acestea şi marcajele. Pe acest coridor de mobilitate urmează să fie amenajate şi spaţii verzi şi să fie plantaţi peste 100 de pomi ornamentali.
Angela Croitoru