Acasă ACTUALITATE Foto. Patru răniți în spital după o ciocnire cu o autocisternă

Foto. Patru răniți în spital după o ciocnire cu o autocisternă

0:00

O coliziune puternică între un autoturism și o autocisternă încărcată cu apă la intrarea pe centura Sucevei dinspre Pătrauți, s-a soldat cu patru victime, în această seară, 23 septembrie.

Șoferul și cei trei pasageri din mașină au primit primul ajutor la fața locului și au fost transportați de urgență la spital.

Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, o ambulanță SMURD  de Terapie Intensivă Mobilă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

Angela Croitoru

Exit mobile version