Acasă ACTUALITATE FOTO. Panică la un incendiu în zori la Doljești

FOTO. Panică la un incendiu în zori la Doljești

0:00

Astăzi, 23 decembrie, înainte de răsărit, în jurul orei 4,00, o familie s-a trezit într-un fum dens și înconjurată de flăcări, în satul Rotunda, comuna Doljești.

Pompierii romașcani au intervenit cu trei autospeciale de stingere, cu suportul voluntarilor SVSU din localitate și o ambulanță SMURD. Exista un pericol real ca focul să se extindă cu repeziciunce la alte două locuințe, una lipită de cea care ardea generalizat și o alta aflată la numai 2 metri.

Pe parcursul intervenției paramedicii au acordat primul ajutor la două femei, de 40 și 24 de ani care au făcut atacuri de panică, dar au refuzat transportul la spital.

Din nefericire casa a ars aproape în totalitate din cauza coșului care nu era protejat termic, s-a supraîncălzit și a aprins materiale combustibile din acoperișul casei.

Angela Croitoru

Foto: ISU Neamț

Exit mobile version