Clubul Sportiv Municipal Roman, secția fotbal, a organizat marți, 11 iulie, o conferință de presă cu prilejul apropierii începerii noului campionat. Echipa romașcană activează, de câțiva ani, în Liga a III-a a Campionatului Național de Fotbal și, din cele spuse de diferiți oficiali ai echipei la conferința de presă, pare că principalul obiectiv pentru viitorul sezon este rămânerea în această ligă. De altfel, Marcel Benchea, directorul executiv al CSM Roman, s-a arătat foarte mândru că CSM e singura echipă de fotbal din județ. În liga a III-a.
Antrenorul principal Gabriel Țapu – fost jucător ani la rând al FC Laminorul Roman – a prezentat una din noile achiziții, Marian Marin Ionuț. Romașcan de origine, absolvent al Liceului cu Program Sportiv, fost jucător la Laminorul, plecat în anul 2007, Marian Marin a evoluat, în ultimii ani, la Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna, FC Brașov și Dunărea Galați. S-a întors acasă, unde vrea să facă performanță. De data aceasta pentru Roman. Antrenorul Țapu a prezentat și staff-ul echipei: antrenor secund Iosif Susanu (de asemenea fost jucător al Laminorului), medic Mihai Mologhean, maseur Sava Drugă, administrator-magazioner Sorin Bortoș (fost jucător al Laminorului în anii dinainte de revoluție).
De altfel, totul pare o copie la scară a ”marii familii romașcane”: staff-ul e format exclusiv din foști fotbaliști ai echipei romașcane, fotbaliștii din echipa actuală sunt, în proporție de 90%, din Roman, totul e… romașcan.
(D.A.)