Procurorii DNA l-au reținut luni, 23 noiembrie, pe Victor Chirilă, fost vicepreședinte al CJ Iași, consilier județean la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și la fals intelectual. Detalii despre acest caz au fost oferite de DNA într-un comunicat de presă.
În același dosar a fost pusă sub control judiciar Irina Mihaela Rață-Hăpăleț, consilier în cadrul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă din CJ Iași la data faptelor, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, și fals intelectual.
Cei doi sunt cercetați într-un dosar disjuns din cel al președintelui CJ Iași, Cristian Adomniței, trimis în judecată de procurorii DNA, pentru favorizarea făptuitorului și fals intelectual în legătură cu serviciile de promovare a județului. (ZCH NEWS)