Acasă ACTUALITATE Foc la Petru Vodă: două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Foc la Petru Vodă: două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

0:00

Foc la Petru Vodă: două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn incendiu izbucnit la casa unui sătean din localitatea Petru Vodă, comuna Poiana Teiului, s-a soldat cu două victime, proprietarii suferind  arsuri la mâni. S-a întâmplat pe 8 noiembrie, foarte aproape de ora 21:00, pompierii fiind chemați în ajutor prin apel la numărul unic de urgență 112. Au intervenit militarii de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului, voluntarii de la SVSU Poiana Teiului și Ambulanța Neamț.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o casă cu parter și etaj, existând posibilitatea propagării la anexele gospodărești și la o casă învecinată. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Proprietarii casei, un bărbat de 51 de ani și o femeie de 50 de ani, au suferit ușoare arsuri la nivelul membrelor superioare. Aceștia au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD și SAJ dar au refuzat transportul la spital. Aparatul de gătit lăsat nesupravegheat a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a anunțat ISU Neamț.

FOTO ISU Neamț

(G.S.)

Exit mobile version