Cunoscutul fost jucător Florentin Petre este noul antrenor principal al CSM Ceahlăul Piatra Neamţ. El a fost prezentat oficial luni, 17 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă.
Pregătirea de iarnă se face în totalitate la Piatra Neamț, inclusiv un cantonament de două săptămâni, în perioada 31 ianuarie-12 februarie. Va fi şi un program de jocuri amicale, fiind deja stabilite 5 dintre acestea. Se mai caută adversari pentru 5 și 12 februarie. Amicalele stabilite vor fi cu CSM Ceahlăul U19 (29 ianuarie, Piatra Neamţ), AFC Odorheiu Secuiesc (19 februarie, nestabilită locaţia), Dante Botoșani (23 februarie, Piatra Neamţ), CSM Focșani (26 februarie, Piatra Neamţ) şi CSM Pașcani (5 martie, Piatra Neamţ). Primul meci oficial va fi pe 12 martie: CSM Ceahlăul-Ştiinţa Miroslava. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ)