Acasă ACTUALITATE ACTUALIZARE Accident grav la Vânători-Neamţ. Ce spune şoferul TIR-ului! GALERIE FOTO

ACTUALIZARE Accident grav la Vânători-Neamţ. Ce spune şoferul TIR-ului! GALERIE FOTO

0:00

ACTUALIZARE: În accidentul de astăzi, 21 septembrie, ora 14:30, de la Vânători-Neamţ au fost implicaţi un şofer de TIR, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Valea Lungă (judeţul Alba) şi o conducătoare auto, de 40 de ani din Ploieşti. „Am încetinit la vreo 50-60 de metri când am văzut că șoferul din fața mea a ieșit. Apoi, am văzut că iese doamna cu mașina din dreapta. Am pus frână brusc, am tras de volan ca să evit că m-am gândit că se oprește pe axul drumului. Dar, nu s-a mai oprit. Uitați-vă unde a fost impactul, după axul drumului”, a declarat șoferul TIR-ului, vizibil șocat.

Conform primelor constatări ale poliţiei rutiere, ploieşteanca, care venea de la Mănăstirea Neamţ, nu a acordat prioritate de trecere TIR-ului. Urmările au fost dramatice… (ZCH NEWS)

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un grav accident s-a petrecut la Vânători, Neamţ, la intersecţia cu drumul care duce spre Mănăstirea Neamţ, luni 21 septembrie, în jurul orei 14,30.

Un autoturism, condus de o femeie, a intrat frontal într-un TIR, iar conducătoarea auto a rămas încarcerată.

„La locul intervenţiei au plecat echipajul de descarcerare de la Târgu-Neamţ, o ambulanţă de la SAJ Neamţ şi o ambulanţă SMURD”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Vom reveni cu detalii. (C. MIRCEA)

Exit mobile version