Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamţ au dat informaţii preţioase, în baza unor investigaţii, autorităților germane, care au pus în executare două mandate de pedeapsă cu închisoarea. Este vorba despre doi cetățeni români, un bărbat în vârstă de 47, din județul Iași și o femeie de 48 de ani, din localitatea Pângărați, urmăriți la nivel național și internațional. Aceştia erau condamnaţi de Tribunalul Iași la o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani, 6 luni şi 20 zile, bărbatul şi 6 ani de închisoare, femeia. Cei doi au fost cercetaţi şi condamnaţi în două cauze penale distincte pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
Ei au fost dați în urmărire națională și internațională pentru că se sustrăgeau executării sentinței și au fost localizați, recent, pe teritoriul Germaniei. Pe 31 iulie, femeia a fost extrădată și încarcerată în Penitenciarul Rahova, în cazul bărbatului, procedurile de extrădare sunt în derulare. Localizarea persoanelor urmărite s-a realizat cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. (Angela CROITORU)