Acasă ACTUALITATE Femeie de 70 de ani tâlhărită pe stradă

Femeie de 70 de ani tâlhărită pe stradă

Doi tineri, altminteri buni de muncă, au tâlhărit o femeie în vârstă de 70 de ani, din orașul Bicaz. Grozăvia s-a petrecut în data de 11 august, în timp ce femeia era aproape de blocul în care locuiește. Ea a fost atacată de doi tineri, care i-au smuls lănțișorul de aur de la gât. Femeia a sunat la 112 și a sesizat în aceeași zi poliția, suspecții fiind prinși după aproape două săptămâni. „În urma documentării activității infracționale, la data de 22 august a.c., au fost identificați doi tineri, de 24, respectiv 29 de ani, ambii din Dumbrava Roșie. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior propuși pentru arestare preventivă, pentru tâlhărie”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Jud.BicazA doua zi, pe 23 august, Judecătoria Bicaz a admis propunerea parchetului și a emis mandat de arestare pe 30 de zile. „ Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Crăciun Cristian-Alexandru, şi Catană Vasile-Andrei, aflaţi în Centrul de reţinere şi arest preventiv Neamţ, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.08.2019 şi până la data de 21.09.2019 inclusiv, luând act că inculpaţii sunt cercetaţi în dosarul de urmărire penală nr. 771/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz pentru săvârşirea infracţiunilor de de instigare la tâlhărie, prev. şi ped. de art. 47 din C. pen., rap. la art. 233 din C. pen , cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. penal, respectiv tâlhărie, prev. şi ped. de art. 233 din C. penal, respingând ca nefondate solicitările formulate de avocaţii inculpaţilor de a se lua faţă de aceştia măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura preventivă a controlului judiciar”, se precizează în soluția pe scurt a instanței. Unul este cercetat pentru instigare și celălalt pentru tâlhărie, dar ambii au fost nemulțumiți și au atacat măsura arestării, așa că decizia finală se va da la Tribunalul Neamț. (C.I.)

Exit mobile version