0:00

Actualizare: Medicii s-au străduit timp de cinci ore s-o salveze, dar în cele din urmă bătrâna a murit, conform Laurei Trifan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Roman.

***Știre inițială***

O localnică din comuna Cordun a fost găsită înghețată, căzută în grădina casei, în această dimineață, 10 decembrie. Se pare că femeia, în vârstă de 81 de ani, a stat toată noaptea în frig, după ce probabil a ieșit după lemne, i s-a făcut rău și s-a prăbușit. Abia astăzi a fost descoperită aproape fără suflare și a fost chemat ajutorul medical. Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă a găsit-o în stop cardio-respirator și cu o temperatură a corpului de 27 grade Celsius. Medicul a început resuscitarea femeii și manevrele au continuat și pe timpul transportului până la CPU Roman. De la ora 9, când a fost adusă la spital, cadrele medicale din Urgență continuă resuscitarea și manevrele care pot ajuta organismul să ajungă la temperatura normală, de 36 de grade. (C.I.)

Articolul precedentStrivit în balotieră
Articolul următorUn biciclist a „proiectat” o mașină în câmp