Doi tineri din Bucureşti, care aveau cu ei copilul în vârstă de doar un an, s-au rătăcit, în seara de 7 aprilie, în zona Jheabul cu hotare din masivul Ceahlău. Salvamontiştii au fost alertaţi la ora 20, au luat legătura cu turiştii rătăciţi şi au considerat cazul o urgenţă maximă, având în vedere că temperatura scăzuse sub 10 grade şi se apropia noaptea.
La un moment dat, cei doi tineri au spus că au auzit semnalele, dar slab şi mult deasupra lor, aşa că au fost rugaţi să facă un foc, pentru a putea fi reperaţi mai repede.
„Spre surprinderea noastră s-au mişcat foarte repede şi, în mai puţin de 10 minute, am putut observa în zona Obcina Horştii-Secu pâlpâirea flăcării”, a adăugat Raul Papalicef. „În jurul orei 21.40 i-am recuperat. Merseseră mult, erau uşor obosiţi şi puţin panicaţi. Copilul plângea” .
Turiştii au povestit că au urcat de dimineaţă la Dochia, prin Lutul Roşu, după-amiază au fost pe Vârful Toaca şi au început coborârea destul de târziu, prin Jgheabul cu Hotare. La bifurcaţia Hotare – Izvorul Alb au greşit traseul, s-au înfundat în încrengătura de drumuri forestiere şi n-au mai ştiut să se întoarcă. Au mers kilometri întregi sperând că vor ajunge în vreo aşezare, dar când au văzut că se întunecă au sunat la 112.
„La ora 22.30, maşina de intervenţie Salvamont i-a lasat în parcarea de la Izvorul Muntelui, unde aveau maşina şi de unde plecaseră de dimineaţă”, a precizat Raul Papalicef. „O clipă de neatenţie, lipsa unei hărţi şi a unei lanterne pot transforma o excursie reuşită în una de coşmar”.
Cristina MIRCEA