0:00

Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț găzduieşte, în perioada iunie-iulie 2019, o expoziție temporară dedicată plantelor carnivore. Programul de vizitare este de marți  până duminică, între orele 10:00-18:00.

Expoziţie de plante carnivore la Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Vizitatorii vor putea vedea un bogat material fotografic, care oferă informaţii ştiinţice şi curiozităţi referitoare la diferite specii de plante carnivore, care trăiesc atât în România, dar şi în alte regiuni ale lumii (America de Nord și Australia). Acest material grafic este completat de numeroase exemplare de plante carnivore din diferite specii: capcana lui Venus, foaia grasă, roua cerului, planta gulerată etc., dar și de publicații (literatură de specialitate), însoțite de un material herborizat. Expoziţia se adresează în special copiilor dar și iubitorilor de natură care doresc să cunoască și să vadă pe viu aceste exponate”, se precizează în comunicatul de presă al organizatorilor.

Între plantele carnivore de pe teritoriul României se pot aminti: roata apelor, otrăţelul bălţilor, roua cerului şi foaia grasă. Plantele carnivore au diferite capcane care sunt de fapt frunze sau uneori flori modificate (în decursul evoluției lor biologice). Aceste organe modificate (frunzele modificate), de regulă atrag, reţin și omoară prada formată din insecte de mici dimensiuni, pe care le digeră, în aşa fel încât să-şi poată asimila elementele nutritive necesare dezvoltării. Expoziția este rodul unei colaborări dintre Muzeul Bucovinei Suceava și Complexul Muzeal Județean Neamț-Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentL5 PLAY-OFF Arsenal Văleni-Vulturul Costişa, duel pentru locul 3
Articolul următorL5 PLAY-OFF Bravo Bodeşti şi Voinţa Valea Ursului îşi dispută titlul judeţean
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.