Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ oferă, joi, 20 iulie, în zi de sărbătoare creștină, o expoziţie de icoane sculptate în lemn pentru iubitorii de frumos din Piatra-Neamţ. Începând cu ora 18:00, în Sala „Cupola” va avea loc vernisajul expoziţiei „Prin duhovnici, cruci și icoane, către Dumnezeu!”, ce reuneşte lucrări aparţinând artistei plastice Maria Ferestrăoaru, din Piatra-Neamţ.
„Descifrând de-a lungul timpului limbajul şi textura lemnului, venerabila artistă plastică se destăinuie spunând că «atunci când am început să zgândăresc lemnul, am început să modelez cu cuţitul linguri de lemn, având ca reper, lingurile meşterilor populari cioplitori în lemn. Iubind şi preţuind lemnul, mi s-a deschis gustul de a-l lucra şi am trecut apoi la daltă. Am realizat câteva lucrări care reprezentau momente din viaţă, ulterior am trecut la portrete. De aici şi până la icoană, pasul a fost unul firesc»”, se mai precizează în comunicatul bibliotecii.
Despre icoanele Mariei Ferestrăoaru va vorbi, în seara vernisajului, scriitorul Dan Iacob. Un material amplu despre Maria Ferestrăoaru se poate lectura AICI. (ZCH NEWS)