Imagine WhatsApp 2024 06 23 la 14.45.00 1b319df9Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț va găzdui în perioada 26 iunie – 26 iulie 2024 o expoziție deosebită intitulată „Istoria Jocurilor Olimpice în filatelia românească“. Aceasta face parte din colecția profesorului Dumitru Varodin și va fi expusă în Spațiul expozițional de la parterul Corpului A.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 26 iunie, la ora 17:00. Evenimentul va fi deschis de prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț, și va fi moderat de Mihael Balint, redactor.

Profesorul Dumitru Varodin, membru de onoare al Federației Filatelice Române a explicat motivul pentru care a ales să prezinte această expoziție publicului larg: „Am decis să vin în fața publicului larg cu această expoziție deoarece în acest an se împlinesc 100 de ani de la câștigarea primei medalii olimpice de către România. Această medalie, de bronz, a fost obținută de echipa națională de rugby, formată în cea mai mare parte din studenți români care studiau în Franța, la Olimpiada din 1924.”

Expoziția coincide și cu o altă ocazie specială: are loc exact cu o lună înainte de începerea Jocurilor Olimpice din 2024, care vor avea loc tot în Franța. Expoziția este formată exclusiv din plicuri prima zi emise de Poșta Română și dedicate Jocurilor Olimpice, acoperind o perioadă de la 1956 până în prezent.

Acest plic prima zi reprezintă chintesența seriei filatelice care se lansează în acea zi, cu ștampilă specifică, în care se precizează data lansării. Aceste plicuri sunt cele mai valoroase piese din seria respectivă. Pe oricare plic prima zi se află lipite toate timbrele din serie, precum și colițele. Mai mult, aceste plicuri sunt mai rare, întrucât tirajul lor este de 10% din tirajul seriei respective“, a explicat prof. Dumitru Varodin.

Denisa POPA

Articolul precedentComunicat de presă PSD Neamț. Undă verde pentru Drumul Expres Piatra Neamț- Bacău: a fost semnat Acordul de Mediu
Articolul următorZiua Internațională a Luptei Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.