Acasă ACTUALITATE Evaluare Națională: 165 elevi n-au dat testul la matematică și științele naturii

Evaluare Națională: 165 elevi n-au dat testul la matematică și științele naturii

0:00

165 elevi de clasa a VI-a din Neamț au lipsit de la ultima probă scrisă din evaluarea națională. Testul la matematică și științele naturii a fost susținut de 3.587 de elevi, potrivit Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Neamț. Rezultatele la examenul de verificare a cunoștințelor și competențelor pentru elevii din clasa a VI-a vor fi făcute cunoscute elevilor și vor fi discutate la clase cu părinții, notele nefiind trecute în catalog. Subiectele date elevilor la testul din 23 mai conțin 15 cerințe de rezolvat din materiile matematică, fizică și biologie. Cu o zi înainte, elevii dintr-a VI-a au dat proba scrisă la limbă și comunicare.

Evaluare Națională: 165 elevi n-au dat testul la matematică și științele naturii, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiElevii de clasa a VIII-a sunt următorii care vor intra în examene, după încheierea cursurilor, în data de 7 iunie. Probele scrise din evaluarea națională sunt stabilite pentru 18 iunie testul scris la limba și literatura română, în 20 iunie va fi testul scris la matematică, iar rezultatele se afișează pe 25 iunie și urmează contestațiile în intervalul orar 14-20. Mediile finale vor fi publicate în ziua de 29 iunie, după care absolvenții vor fi repartizați computerizat la liceele la care optează. (C.I.)

Exit mobile version