Eusebiu-IulianTancău, pivotul din perioada de glorie a campioanei FibrexNylon Săvinești, este de anul trecut primarul comunei băcăuane Gârleni. Înainte de a fi edil șef, Tancău a îndeplinit timp de un mandat funcția de viceprimar. Are 44 de ani, este profesor de handbal și spune că a început să cocheteze cu politica în urmă cu 8 ani.
Înainte de a evolua la FibrexNylon, Tancău a jucat la Știința Bacău iar după destrămarea campioanei și câștigătoarei Cupei României s-a transferat la Dinamo București. După ce a fost un campion al semicercului vrea să devină cel mai bun și în administrația publică locală.
”Trecutul nu se uită. El rămâne cu mine pretutindeni. Cea mai bună perioadă a mea ca jucător a fost la FibrexNylon. De fapt a tuturor celor care au jucat în acea perioadă la Piatra Neamț. Ne amintim cu drag de acele vremuri și nu ne vine să credem că nu mai există echipă masculină de seniori la Piatra Neamț”. (Ana MOISE)