Comunicat de presă
În luna martie a acestui an, PNL Neamț, prin vocea senatorului Eugen Țapu, i-a adresat o interpelare ministrului Sorina Pintea, cu privire la situația datoriilor înregistrate de către Spitalul Județean de Urgență Neamț, la acea dată de un milion de euro, datorii care ar fi trebuit achitate de către minister. Nici până în acest moment ministrul Sănătății nu a răspuns, deși peste câteva zile se împlinesc trei luni de la acea interpelare și avea obligația să ofere explicații în 30 de zile.
”Lipsa de reacție la o problemă vitală pentru locuitorii județului Neamț denotă dezinteres maxim din partea ministrului PSD, Sorina Pintea, a declarat, dezamăgit, Eugen Țapu. Acest gen de atitudine denotă și sfidare, dar arată clar lipsa soluțiilor pe care ministerul ar trebui să le aibă. Cu ce sunt vinovați nemțenii că sistemul este gestionat greșit? Câți mai trebuie să se chinuie și să moară în spitale, doar pentru că ministrul Pintea nu are soluții? În România secolului XXI, se moare în spitale, iar doamna ministru se ține de ședințe foto, care însă nu rezolvă problemele Spitalului Județean de Urgență Neamț”.
Nu în ultimul rând, Eugen Țapu consideră că vinovat de această situație se face și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. ”Îl vedem mereu la televizor, în spatele oricărui oficial PSD care dă declarații. Dar nu am văzut până acum o preocupare efectivă pentru acoperirea datoriilor Spitalului Județean Neamț. Probabil pentru că, așa cum am mai declarat în urmă cu câteva zile, Ionel Arsene are atât de puține în comun cu medicii și profesorii”.
Biroul de presă al PNL Neamț
Textul interpelării