Firmele declarate eligibile vor putea primi până la 100.000 lei pentru crearea unui loc de muncă, iar pentru crearea a două locuri de muncă valoarea finanțării ajunge la 200.000 lei. Cofinanțarea beneficiarului a fost stabilită între 5% și 15% din valoarea eligibilă a proiectului.
Pilonul I Start-up Nation România are alocați 500.000.000 lei pentru aproximativ 10.000 de beneficiari, iar Pilonul II Start-up Nation Diaspora are 20.031.000 lei, de care vor beneficia aproape 1.000 de firme.
Obiectivele principale asumate prin Programul Start-up Nation 2022 sunt stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, dar și crearea de noi locuri de muncă.
Programul Start-up Nation 2022 este inițiat de Guvernul României, prin Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
Eugen Țapu-Nazare
Președintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, din Senatul României