Acasă EDUCATIE Elevii și profesorii din Neamț vor să salveze brăduții de Crăciun

Elevii și profesorii din Neamț vor să salveze brăduții de Crăciun

0:00

Profesorii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Roman au pregătit un proiect prin intermediul căruia își doresc să sensibilizeze și să responsabilizeze cât mai mulți cetățeni, astfel încât aceștia să renunțe la obiceiul tăierii și împodobirii brazilor naturali. „În fiecare an, de Crăciun, se taie cu lăcomie mii de brazi. Unii ajung în casele noastre pentru a fi împodobiți câteva zile, alții ajung direct la tomberoane. În acest context, credem că avem responsabilitatea de a-i determina pe cei de lângă noi – mici sau mari – să renunțe la obiceiul împodobirii brazilor naturali și astfel, să nu se mai taie brazi și să protejăm împreună pădurea”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului intitulat „Crăciunul copiilor”.

Planul educațional este, totodată, și un concurs cultural artistic care cuprinde mai multe secțiuni dedicate atât elevilor, cât și cadrelor didactice. Secțiunile dedicate copiilor sunt: concurs de creație artistico-plastică: desen, pictură sau colaj cu tema „Crăciunul copiilor”; concurs de creație literară în proză sau în versuri cu tema „Salvați brăduții de Crăciun”; concurs de interpretare – grup vocal „Cele mai frumoase colinde”. Înscrierea participanților și trimiterea lucrărilor au loc în perioada 1-15 decembrie 2015. Un juriu de specialitate va desemna câștigătorii pentru fiecare secțiune. Toți participanții vor primi diplome de participare. Mai multe detalii puteți afla sunând la secretariatul Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”. (M.T.)

Exit mobile version