„Elevii au fost repartizaţi în subunităţile de ordine publică din oraşele Piatra Neamţ şi Roman, pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, urmând ca la terminarea stagiului să fie evaluaţi în funcţie de activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute”, a declarat lt. Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamţ.
Emilian Creţu, unul dintre viitorii jandarmi, este de părere că stagiul de practică îi va fi de folos în meseria pe care şi-a ales-o, iar cunoştinţele teoretice din şcoală se completează foarte bine cu ceea ce învaţă din experienţa tutorului care-l îndrumă în următoarele 30 de zile. (C. MIRCEA)