Link-ul direct unde puteţi să faceţi înscrierea: www.facebook.com/daruiestelumina/app/166601787701670 1/
„Kilowaţii au fost adunaţi în 800 de pachete a câte 200 de kwh fiecare, care în medie reprezintă consumul lunar al unei gospodării. Practic, donaţia se va realiza prin intermediul facturii lunare a abonatului. Ca şi în campania de Paşte, toată cantitatea e donată de E.ON Energie România şi nu presupune nici un cost din partea donatorului. Campania se desfăşoara între 16 şi 31 decembrie 2015. Ca şi la precedenta campanie de Paşte, cuvântul cheie este ALTRUISM. E.ON donează kilowaţii, însă este nevoie de comunitate, de oameni pentru a decide unde se duc şi ce nevoi împlinesc”, potrivit E.ON.
Fiecare din utilizatorii care accesează aplicaţia trebuie să scrie o scurtă poveste a cazului respectiv, iar persoana pentru care se solicită ajutorul îl va primi, dacă informaţiile redate sunt reale şi poate fi identificată în baza de date a abonaţilor E.ON. Nu este nevoie să fii abonat E.ON ca să faci o propunere de donaţie, însă este nevoie să fii abonat pentru a o putea primi. E.ON România va verifica doar dacă persoana recomandată în aplicaţie este client E.ON, respectiv dacă numele, adresa şi codul de client sunt corecte. Donaţia se va realiza apoi în ordinea înscrierilor, până la epuizarea celor 800 de pachete.
Campania „Dăruieşte Lumina Crăciunului” este cea din urmă campanie dintr-o serie de proiecte şi acţiuni programate pentru 2015, an în care E.ON România marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa de energie locală. (ZCH NEWS)