După Prefectura Neamț ANI pune capac pe incompatibilitatea consilierului județean Vasiloiu

0:00

După Prefectura Neamț ANI pune capac pe incompatibilitatea consilierului județean Vasiloiu, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În 16 decembrie 2013, în acest ziar, apărea un articol în care se scria, cu subiect și predicat, că Gheorghe Vasiloiu, consilier județean PDL, este incompatibil. Demonstrația făcută a fost suficientă pentru ca, o lună și jumătate mai târziu, pe 27 ianuarie, prefectul de Neamț de la acea vreme, George Lazăr, să emită un ordin prin care să constate starea de incompatibilitate și, pe cale de consecință, să constate încetarea de drept a mandatului de consilier. Argumentele folosite de prefect au fost cele prezentate de noi, în ziarul “Ceahlăul”: Gheorghe Vasiloiu, consilier județean, a fost, pe perioada derulării primului mandat și apoi și în cel de-al doilea mandat, membru fondator, acționar și membru în consiliul de administrație al SC FC Ceahlăul SA, societate care administra clubul de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț. Societatea are sediul în Piatra Neamț, pe str. Eroilor nr. 18. Are contract pe sediul respectiv până în 2032. În calitate de membru fondator apare Gheorghe Vasiloiu, cu un aport de capital vărsat de 1.000 RON, echivalentul a 1.000 de acțiuni. Societatea respectivă a beneficiat de un contract de asociere fabulos cu CJ Neamț, în care era consilier cu drept de vot și dl. Vasiloiu. Contractul de asociere era la nivelul a 90.000 lei lunar, pe o perioadă de 5 ani. În momentul când s-a votat respectiva hotătâre a CJ, votul lui Vasiloiu a fost decisiv, tranșând încheierea contractului.

Indolența și interesul politic îl protejează pe Vasiloiu

Imediat după ce ordinul prefectului a ajuns la CJ, el a fost transmis și către ceilalți consilieri și din februarie 2014 până astăzi, coaliția PSD (Arsene), PDL (Gh. Ștefan) și PP-DD (Ciprian Șerban) a refuzat să ia act de ordinul prefectului și să vacanteze postul. Încăpățânarea de a ceda în fața realității, războiul politic și dorința liderului PSD de a demonstra că nici măcar legea nu i se poate opune, au făcut ca ordinul prefectului să fie tergiversat și să nu fie pus în aplicare, chiar dacă, între timp, și instanțele de judecată au respins cererile lui Vasiloiu, care a atacat ordinul. Aceeași încăpățânare a făcut ca 26 de consilieri să fie amendați de către ANI cu 2.000 lei per cap de consilier, pentru că au refuzat să ia act de încetarea mandatului lui Vasile Pruteanu, dovedit ca fiind în conflict de interese.

Ieri, într-un comunicat, Agenția de Integritate l-a declarat, și ea, incompatibil pe Gheorghe Vasiloiu, parcă pentru a demonstra că ziarul “Ceahlăul” și prefectul de Neamț de la acea vreme au avut dreptate în acest caz. Iată ce se precizează în respectivul comunicat: ”Gheorghe Vasiloiu, consilier județean în Neamț, a fost declarat în incompatibilitate întrucât, la data de 28 august 2008, societatea comercială în cadrul căreia a deținut funcția de administrator – membru în consiliul de administrație și în cadrul căreia deține calitatea de asociat a încheiat cu CJ Neamț un contract de asociere pe o perioadă de 5 ani, prin care a fost alocată suma de 108.000 lei/ lună până la data de 31 decembrie 2008 și suma de 90.000 lei/ lună începând cu data de 1 ianuarie 2009”.

În acest context, când lucrurile au devenit și mai clare, rămâne întrebarea în ce fel vor acționa consilierii din majoritatea județeană pentru protejarea colegului lor, în condițiile în care deja s-au confruntat cu o primă sancțiune contravențională și se pregătesc și pentru o confruntare penală cu ANI pe tema Pruteanu. Probabil că de data aceasta vor respecta legea.

Actualul prefect de Neamț, Vlad Angheluță, emanație a majorității despre care aminteam, a dat o declarație politică corectă: ”Dl. Vasiloiu, din câte știu, are o acțiune deschisă în instanță împotriva ordinului de prefect, iar comunicatul ANI, la rândul său, poate fi contestat în instanță. Din punctul meu de vedere, ca prefect, eu pot să vă spun că vacantarea postului de consilier se face în Consiliul Județean. Lucrurile sunt simple: se impune respectarea legii. Toți ar trebui să respecte legea, indiferent că sunt structuri locale sau județene”.

Valentin BĂLĂNESCU

Monica Anton – un fost viceprimar incompatibil

Declarația prefectului Vlad Angheluță se aplică în literă și spirit și Monicăi Anton, consilier local de Piatra Neamț, fost viceprimar al municipiului, al cărei nume a fost cap de listă în comunicatul ANI emis ieri. În cazul doamnei Monica Elena Anton, Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților” fiindcă ”s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27.06.2012-26.04.2013, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut atât calitatea de avocat în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură «Monica Anton», cât și pe cea de practician în insolvență în cadrul Cabinetului Individual de Insolvență «Anton Elena Monica», încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003”. ANI precizează în același comunicat că Monica Anton este singura dintre cei 12 aleși sau foști aleși locali declarați incompatibili ieri care nu și-a depus la dosar punctul de vedere. Monica Anton are o explicație simplă și logică pentru asta: ”N-am depus din simplul motiv că până astăzi (ieri – n.r.) nu am știut că se derulează această procedură în ceea ce mă privește. Nu am fost anunțată niciodată, nu am fost chemată niciodată. Pe de altă parte, în iulie 2012, la solicitarea mea, mi-au comunicat că funcția de viceprimar și profesia mea sunt compatibile și că pot să-mi exercit profesia în continuare. După discuția mea în contradictoriu cu dl. Gheorghe Ștefan, care i-a sesizat apoi pe cei de la ANI, ei au constatat că sunt de fapt incompatibilă. Desigur, o să contest în instanță. Oricum nu-și produce efectele. Eu nu mai sunt viceprimar”.

Exit mobile version