Concertul ansamblurilor Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academiei Naţionale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, va avea loc miercuri, 18 decembrie, de la ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.
***
ANSAMBLUL DE MUZICĂ TRADIȚIONALĂ „ICOANE MOLDAVE”
Ansamblul a fost înființat în anul 1998, sub conducerea conf. univ. dr. Delia Stoian-Irimie și este ca un frate mai mic al Ansamblului de Muzică Tradițională Românească „Icoane”, adăugându-și în anul 2008 denumirea „Icoane Moldave”.
Ansamblul a început cu un efectiv de șapte studenți, ajungând în prezent să aibă în componență peste 40 de studenți care urmează modulul de Muzică vocală tradițională românească. Repertoriul abordat însumează o paletă diversificată corespunzătoare diferitelor zone etnofolclorice: Moldova, Bucovina, Maramureș, Bihor, Hunedoara, Dobrogea, fiind selectat cu mare grijă din diferite culegeri de specialitate sau cules în mod direct din teren, de către studenți și cadre didactice.
În cei douăzeci de ani de activitate, ansamblul a susținut diferite recitaluri de muzică tradițională atât în cadrul stagiunii artistice a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, Extensia Piatra Neamț, cât și la București, Iași, Brașov, Ploiești, Onești, Tîrgu Neamț, Roman, etc. A participat la numeroase ediții ale Festivalului Național de Datini și Obiceiuri din Brașov. Prin recitalurile prestate, suportul instrumental este susținut de către taraful tradițional al Extensiei Piatra Neamț, ce are în componență studenți de la disciplina opțională Instrument popular.
Ansamblul a fost solicitat pentru înregistrări audio și video atât la televiziunile locale, cât și la Radio București și televiziunile naționale. Până în prezent, ansamblul a înregistrat un CD de colinde tradiționale românești din Moldova și Transilvania.
De anul acesta (2019), conf.univ.dr. Deliei Stoian-Irimie i s-a alăturat la pregătirea muzicală a ansamblului și Ioana Munteanu, doctorandă la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Repertoriul abordat în cadrul concertului intitulat sugestiv Noi umblăm a colinda este alcătuit din colinde tradiționale românești din Moldova și Transilvania.
ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLORICICĂ DE LA MUNTE”
Parte componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Ansamblul „Floricică de la munte” este cel care transpune în scenă folclorul coregrafic, muzical şi literar al zonei.
Repertoriul muzical-coregrafic cuprinde suite de dansuri din toate zonele etnofolclorice ale țării. Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, ansamblul are pregătit un program special, în care se regăsesc câteva dintre cele mai frumoase colinde din zona Neamț, precum și datini și obiceiuri practicate de gospodarii satelor ținutului, cum ar fi jocul caprei, al ursului, jocul măștilor, dar și urătura de An Nou, sau semânatul.
Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Călin Corai, iar cea artistică coregrafului Dedilia Popovici.