Specialistii Direcţiei Sanitar-Veteriare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamţ susţin că, până la această dată, au fost recoltate 75 de cadavre de păsări de apă de pe malurile lacurilor Bâtca Doamnei, Pângaraţi şi din zona Pieţei Centrale din Piatra Neamţ. În 25 de cazuri au fost confirmate suspiciunile de gripă aviară. Chiar astăzi, 21 februarie, au fost descoperite 11 leşuri, fiind preluate probe pentru determinarea cauzei decesului.
Conducerea Prefecturii Neamţ speră ca DSVSA să ducă o campanie de informare mult mai amplă. Conducerea Direcţiei a precizat că vor fi tipărite mai multe pliante de informare, care vor fi distribuite mai ales în mediul rural, aici fiind înregistrate cele mai multe probleme. Specialiştii au mai precizat că, „din experienta anilor 2006 şi 2007, în perioada următoare va fi înregistrată o regresie, deoarece se încălzeşte vremea. Cel mai important este să nu fie înregistrate cazuri în gospodăriile oamenilor şi în exploataţii”, a completat Sorin Ulea. (G.B.)