0:00

Mai multe zile de concediu de odihnă vor câțiva dintre angajații Direcției de Sănătate Publică Neamț. Pe fondul reglementărilor existente, 30 de salariați ai instituției (din cei circa 100), inclusiv oameni cu funcții de conducere, își caută dreptatea în instanță. Conflictul de muncă va fi tranșat de Tribunalul Neamț, unde din 23 iunie sunt înregistrate dosarele pe rolul Secției Civile și de Contencios Administrativ.

DSP Neamț dată în judecată de 30 de angajați, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiRadu Firăstrău, șeful DSP Neamț, declară că nu este străin de nemulțumirea angajaților. „Acțiunea inițiată la Tribunalul Neamț, de o parte din salariații cu funcții contractuale la nivelul Direcției de Sănătate Publică a Județului Neamț, vizează modalitatea de aplicare a prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar – Sănătate pe anii 2019-2021 referitoare la zilele suplimentare de concediu de odihnă. Dosarul a fost înregistrat ca o acțiune comună, instanța de judecată dispunând disjungerea și formarea de dosare separate pentru fiecare dintre reclamanți, la termenul din data de 23.06.2022”, susține șeful DSP Neamț. În principiu, în contractul colectiv de muncă se prevede câte o zi în plus de concediu de odihnă pe tranșe de vechime.

Situația privind dreptul la mai multe zile de concediu de odihnă va fi lămurită cel mai devreme spre sfârșitul anului, Tribunalul Neamț stabilind deja primele termene pentru luna octombrie.

DSP Neamț dată în judecată de 30 de angajați, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristina Iordache

Articolul precedentControale la balastiere după dosarul Epaca
Articolul următorGenerozitate pe hârtie: vouchere de 200 lei pentru elevii din învățământul primar