Contractul de finanţare a fost semnat în luna mai şi în prezent se derulează procedura de licitaţie pentru proiectare.

„Cinematograful Cozla a fost şi va redeveni un obiectiv cultural important pentru oraşul nostru, aceasta este o altă promisiune pe care o fac pietrenilor şi pe care, ca de obicei, o voi onora”, a declarat Dragoş Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamţ.

Reabilitarea și modernizarea cinematografului Cozla din cartierul Dărmănești și transformarea lui într-un centru multifuncțional reprezintă unul dintre proiectele europene importante pregătite de către municipalitatea pietreană şi care a intrat în linie dreaptă. Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat de primarul Dragoș Chitic în luna mai a acestui an şi s-a intrat în următoarea etapă de implementare, respectiv procedura de licitație pentru proiectare. Valoarea investiției este de 1.650.000 euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene în proporție de 98%, iar contribuția de la bugetul local este de doar 2%.

„Cinematograful Cozla este o clădire emblematică a cartierului Dărmănești din Piatra-Neamț. Pentru că ne-am dorit ca o astfel de clădire să nu ajungă o ruină sau să i se schimbe destinaţia şi pentru că pe mulţi pietreni îi leagă amintiri frumoase de acest cinematograf, am decis să ne implicăm pentru a-l readuce la gloria de odinioară. După ce am reușit să preluăm clădirea de la RADEF, următorul pas a fost pregătirea proiectului de reabilitare și identificarea surselor de finanțare. Bugetul local fiind unul greu încercat de datoriile făcute înainte de mandatul meu, am încercat şi am reuşit să accesăm pentru această investiție fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și, astfel, vom reda viață unui obiectiv cultural important pentru orașul nostru”, a mai declarat primarul Dragoș Chitic.

Proiectul referitor la clădirea fostului cinematograf Cozla, construit în 1979, își propune reabilitarea imobilului cu o suprafață utilă de 1.200 metri pătraţi și realizarea unui centru multifuncțional în care se vor derula activități social-culturale. Lucrările care urmează să se efectueze prevăd: reabilitarea structurală a întregii clădiri, amenajarea  a două săli moderne pentru proiecție film cu sisteme de climatizare-ventilare, refacerea instalațiilor sanitare, investiții în eficiența energetică a clădirii, realizarea unui sistem de încălzire centralizată, precum și dotarea cu mobilierul și echipamentele necesare funcționării.

Sala mare va fi amenajată ca sală de cinema pentru difuzare film, cu o capacitate 240 de locuri, iar sala mică va fi amenajată ca sală multifuncțională. Aceasta se va împărți pe verticală, astfel încât să se asigure la etajul nou format spații destinate centrului multifuncțional. Se va recompartimenta imobilul, astfel încât să se poată desfășura în condiții optime activități cultural-educative și sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here