„Alături de jandarmii nemţeni vor fi prezenţi şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava”, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ, luptători de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române, personal din cadrul Inspectoratul General de Aviaţie şi instructori montani din Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia”, a precizat lt. Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ.
„Exerciţiul este înscris în centralizatorul cu activităţile de pregătire în domeniul ordinii publice şi situaţiilor de urgenţă organizate de structurile MAI în anul 2015 şi are drept scop antrenarea personalului pentru executarea întrunită a operaţiunilor de intervenţie şi identificarea celor mai bune practici pentru creşterea gradului de performanţă a misiunilor”.
„În acest sens, recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să respecte cu stricteţe semnificaţiile indicatoarelor de presemnalizare amplasate pe tronsonul de drum blocat, precum şi indicaţiile echipajelor de poliţie rutieră”, se arată în comunicatul IJJ Neamţ. „De asemenea, turiştii care se vor afla temporar în zonă, sunt rugaţi să respecte indicaţiile patrulelor de jandarmi, în ceea ce priveşte accesul pietonal pe Barajul Bicaz”. (C. MIRCEA)