0:00

Curtea de Apel Bacău a decis astăzi, 2 iunie, ca cei 8 inculpați pentru dare de mită în dosarul Ambulanța Neamț să fie arestați la domicilii. Inițial, Tribunalul Bacău a admis propunerea DNA Bacău, de arestare preventivă, dar soluția din 27 mai a fost atacată de cei 8 asistenți medicali și șoferi acuzați că au dat mită pentru a fi angajați definitiv.

Dosarul Ambulanța – 8 dintre inculpați trimiși în arest la domiciliu, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiMăsura arestului la domiciliu este valabilă o lună de zile, timp în care aceștia nu pot părăsi locuința, dar nici nu pot lua legătura cu foștii șefi – dr. Dan Dorin Morenciu, fostul șef al SAJ Neamț, Elena Preda și Luminița Rozoschi, arestați preventiv pentru luare de mită, potrivit soluției pe scurt a instanței:

„Încheierea nr. 55/CDL În temeiul art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 2 lit. a C.p.p. admite contestaţiile formulate de contestatorii – inculpaţi DOGARIU CRISTINA, EPANU MAGDALENA, CIOBANU IULIANA, IFTIME IOAN RĂZVAN, LUPU AUREL, BALAN ALIN-BOGDAN, BUTNARIU ILIE șI MIHĂILĂ PETRU împotriva încheierii nr. 55/Î din 27.05.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1525/110/2022. Desfiinţează încheierea contestată, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: În temeiul art. 227 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respinge propunerea formulată în dosarul de urmărire penală nr. 105/P/2021 al Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii DOGARIU CRISTINA, EPANU MAGDALENA, CIOBANU IULIANA, IFTIME IOAN RĂZVAN, LUPU AUREL, BALAN ALIN-BOGDAN, BUTNARIU ILIE și MIHĂILĂ PETRU.

În temeiul art. 227 al. 2 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2, art.218 şi art. 202 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data prezentei încheieri, 02.06.2022 şi până la 01.07.2022 inclusiv, faţă de inculpaţii:

1.-DOGARIU CRISTINA, pentru săvâr?irea infrac?iunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal.

2.-EPANU MAGDALENA, pentru săvâr?irea infrac?iunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal.

3.-CIOBANU IULIANA, pentru săvâr?irea infrac?iunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal.

4.-IFTIME IOAN RĂZVAN, pentru săvâr?irea infrac?iunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal.

5.-LUPU AUREL, pentru săvâr?irea infrac?iunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal.

6.-BALAN ALIN-BOGDAN, pentru săvâr?irea infrac?iunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal.

7-BUTNARIU ILIE, pentru săvâr?irea infrac?iunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal.

8-MIHĂILĂ PETRU, pentru săvârșirea infracțiunii de “dare de mită” prev. de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, impune inculpaţilor obligaţia de a nu părăsi, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi/judecătorului de cameră preliminară/instanţei, imobilul în care locuiesc (…).

În încheierea ședinței de astăzi se mai precizează că cei 8 inculpați pot cere permisiunea instanței de a munci. „În temeiul art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii au următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţelor de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice pe nicio cale unul cu altul şi nici cu inculpaţii Morenciu Dan Dorin, Rozoschi Maria Luminiţa şi Preda Elena, cu suspecţii şi martorii din dosarul de urmărire penală.

(…) Pe durata măsurii, pot părăsi imobilul la care execută măsura arestului la domiciliu, pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora precum şi faptul că, la cererea scrisă şi motivată a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară/instanţa de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învăţământ sau de pregătire profesională ori la alte activităţi similare sau pentru procurarea mijloacelor esenţiale de existenţă, precum şi în alte situaţii temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului”.

C.I.

Articolul precedentFestivitatea de depunere a coroanelor de Ziua Eroilor
Articolul următorEroii din Bălțătești omagiați de reprezentanții comunității