În cadrul unei acțiuni organizată de Biroul Rutier Roman și reprezentanți ai RAR Neamț, sâmbătă, 9 iulie, a fost depistat în trafic, pe strada Ștefan cel Mare din Roman, un șofer din Iași, care deținea documente false de Inspecție Tehnică Periodică. La verificarea stării tehnice a autoturismului, inspectorii RAR au constatat numeroase deficiențe.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic. Acesta va răspunde și pentru nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică, care este sancționată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, „dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice” (art 340 din Codul Penal). (Angela Croitoru)