Doi dintre patru tineri răniți după ce au căzut cu căruța într-o râpă, la mai bine de 20 de metri, sunt în stare gravă și au fost transferați la Iași.
În această dimineață, 13 iulie, cei patru tineri s-au răsturnat cu căruța într-o prăpastie adâncă de peste 20 de metri, după ce unul din cei doi cai a luat nălucă și n-a mai putut fi stăpânit. Căruțașul, în vârstă de 23 de ani, din Petricani, a sunat, pe la ora 3, la 112 și a anunțat evenimentul, spunând că totul s-a întâmplat după ce au plecat din satul Țolici spre târgul de la Davideni, comuna Tupilați. Mai mulți pompieri militari de la Târgu Neamț și echipajele SVSU de la Tupilați și Țibucani împreună cu polițiștii de la secțiile rurale din Urecheni și Ștefan cel Mare au pornit în căutarea răniților.
Primii care i-au găsit au fost polițiștii: „După apelul la 112, polițiștii de la secțiile Rurale Urecheni și Ștefan cel Mare au pornit în căutarea victimelor, care nu au putut fi localizate inițial. Căutările au fost făcute pe traseul Țolici-Rădeni-Țibucani-Davideni-Tupilați și pe la ora 5 au fost găsiți, răsturnați cu căruța într-o râpă, aproape de Davideni. În urma cercetărilor, s-a stabilit că evenimentul s-a produs în momentul când unul din cai s-a speriat și căruțașul n-a mai putut controla atelajul, răsturnându-se în râpă. Au rezultat patru victime, tinerii având vârste între 22 și 26 ani, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și distrugere”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.
Cel mai grav dintre răniți era în comă când a fost găsit de forțele de intervenție. Din impact, un cal a murit pe loc, iar celălalt a mai agonizat o vreme.
(C.I.)